Viorica Dăncilă va anunța mâine echipa de miniștri cu care va forma noul Guvern, începând de săptămâna viitoare. Sunt tot mai multe voci care susțin că ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, se va număra printre miniștrii aflați în funcție care vor fi schimbați. O sursă ProSport spune că soarta ministrului a și fost pecetluită, scrie, în EXCLUSIVITATE, Pro Sport.
Mai mult, un ziar online din Satu Mare – presasm.ro – anunță că portofoliul va fi preluat de fiica unui om de afaceri din localitate. „Actuala secretară a Camerei Deputaților, sătmăreanca Ioana Bran are șanse uriașe să devină noul ministru al Tineretului și Sportului! Tânăra deputată are 31 de ani și un background impresionant: este fiica cea mică a milionarului din Satu Mare Ioan Bran, patronul Distileriilor Bran, cele care produc pălinca de export Bran.
Ioana Bran a făcut PR pentru palinca produsă de familia sa, declarând că se află la „a 4-a generație de „pălincari”, „ca atare este normal ca secretul și rețeta produselor noastre să se păstreze și să se transmită din generație în generație”, menționează sursa citată.
În urmă cu 2 ani, când Liviu Dragnea a nominalizat-o ca secretară a Camerei Deputaților, mass-media a descris-o „milionara sexy” pe Ioana Bran.
Pe lista PSD s-ar afla și Gabriela Szabo, actualul director general al CSM București.